luni, 30 iunie 2008

SPANIA e regina !!

Viena a primit ce şi-a dorit, o distribuţie de gală pentru ultimul act, cu doi coloşi ai Europei pe scenă.

Pe covorul roşu a păşit Spania, estetică şi surprinzătoare, cu o linie de mijloc ce a fermecat şi un golgheter, Villa, lăsat însă pe bancă. Şi Germania, robustă, pe alocuri elegantă, după chipul şi asemănarea lui Low. Plus mai mult de jumătate din stadion ce a urlat aseară pentru Mannschaft.

Pasiunea, dar mai ales emoţia din tribună au ajuns şi pe gazon. S-a simţit asta din pasa moale a lui Ramos, care l-a adus pe Klose aproape de gol. Dar taurul spaniol nu se lasă aşa uşor răpus, iar pasele între Xavi, Iniesta, Fabregas şi Silva încep să se lege ca pe tabla desenată de Aragones în vestiar. Destinaţia e Torres, mereu Torres. Pare finala lui, aleargă ca un nebun şi are o viteză peste ce e în apărarea germană. Întrebaţi-l pe Lahm dacă nu mă credeţi pe cuvânt. L-a umilit o dată în colţ, a doua oară abia l-a simţit furişându-se pe lângă el. Apoi scăriţă, bătrânul Lehmann e îngenuncheat şi e 1-0, Torres gooool de España! În peluza roşie se aprind torţe, iar într-un colţ flutură şi steagul României, probabil în mâinile unui conaţional adoptat de patria lui Cervantes. Şi noi suntem la finală printre cei 51.428 de spectatori!


Low simte buba, nici nu era greu, şi îl scoate pe Lahm la pauză, iar mai apoi aruncă un al treilea atacant, pe Kuranyi. Ăsta da curaj! Dar maşina de luptă germană se urneşte abia la ghiuleaua lui Ballack, la un deget de bară, ce o scoate din minţi până şi pe doamna Merkel. Nu e de ajuns, pentru că Spania ştie să joace când e în avantaj, iar Ramos şi mai apoi Iniesta aproape că-şi pun amprentele pe trofeu. Nimic nu mai poate opri „invincibila armada”, iar echipa lui Aragones aduce pentru a doua oară titlul continental în Spania

4 goluri a marcat spaniolul David Villa la Euro 2008, cucerind titlul de golgheter

2 titluri de campioană europeană are acum în palmares Spania (1964 şi 2008)

6 victorii are Spania în cele 20 de întâlniri directe cu Germania

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu